Vocea elevilor din toată țara, auzită la Târgoviște. Dialog despre problemele și nevoile tinerei generații
Târgoviște a găzduit luni o reuniune a Consiliului Național al Elevilor, care a adus la aceeași masă reprezentanți ai elevilor din întreaga țară și ai instituțiilor cu atribuții sau implicare în domeniul educației. La întâlnire au participat reprezentanți ai administrației publice locale, Consiliului Județean Dâmbovița, Inspectoratului Școlar Județean, Universității „Valahia”, Inspectoratului de Poliție Județean și […]
Articolul Vocea elevilor din toată țara, auzită la Târgoviște. Dialog despre problemele și nevoile tinerei generații apare prima dată în DAMBOVITEANUL.