Suceava, inclusă într-un proiect național pentru protejarea naturii urbane. Cel puțin 200 de voluntari vor fi implicați în monitorizarea și promovarea spațiilor naturale

Distribuie: FacebookXWhatsApp

Suceava, inclusă într-un proiect național pentru protejarea naturii urbane. Cel puțin 200 de voluntari vor fi implicați în monitorizarea și promovarea spațiilor naturale

Potrivit lui Adrian Dohotaru, președintele Asociației Societatea Organizată Sustenabil, proiectul urmărește dezvoltarea unor rețele și centuri verzi urbane și metropolitane, prin colaborarea dintre cetățeni, administrații publice, specialiști și mediul academic. Acesta a subliniat că apropierea locuitorilor de natura urbană și extinderea zonelor verzi pot contribui la reducerea efectelor schimbărilor climatice și la îmbunătățirea stării de sănătate a populației.

The post Suceava, inclusă într-un proiect național pentru protejarea naturii urbane. Cel puțin 200 de voluntari vor fi implicați în monitorizarea și promovarea spațiilor naturale appeared first on NewsBucovina.

Fondat in 2002

Citeste la sursa