Șapte persoane au fost arestate preventiv pentru atacul asupra unei ambulanțe din județul Cluj
Șase bărbați și o femeie au fost arestați preventiv pentru atacul asupra unei ambulanțe, într-o comună din Cluj. Femeia este singura acuzată de lovire. Procurorii cred că ea a aruncat piatra care a trecut prin geamul mașinii și a provocat rănirea șoferului. Suspecții au năvălit cu bâte, topoare și pietre asupra autospecialei, care preluase un pacient și se îndrepta cu acesta spre spital. Au crezut într-o informație falsă, apărută pe TikTok și care invoca mitul ambulanței care fură copii.
Digi24