Șapte percheziții într-un dosar privind arme cumpărate ilegal de pe internet. Polițiștii au ridicat pistoale și mii de proiectile
Polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au desfășurat miercuri, 4 noiembrie 2026, șapte percheziții domiciliare într-un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunilor JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, cercetările fiind supravegheate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Potrivit anchetatorilor, șapte persoane ar fi achiziționat, fără drept, arme neletale pentru care legea impune autorizare. Achizițiile ar fi fost făcute în perioada martie 2025 – august 2026, prin comenzi online plasate pe un site din Cehia.
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat șapte pistoale de diferite calibre, 2.500 de proiectile de tip bile metalice și trei butelii cu dioxid de carbon.
De asemenea, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, a fost ridicată și o armă de tip pușcă din municipiul Fetești.
Deși sunt încadrate în categoria armelor neletale, cele vizate de anchetă sunt supuse unui regim de autorizare, ceea ce înseamnă că nu pot fi cumpărate și deținute legal fără respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a împrejurărilor în care au fost achiziționate armele.
Cele șapte persoane beneficiază de prezumția de nevinovăție pe parcursul anchetei.