Reguli mai stricte la Târgul de Toamnă din Călărași. Liviu Oltenacu îi avertizează pe comercianți: «Vom fi prezenți zi de zi, inclusiv seara»

Distribuie: FacebookXWhatsApp

Reguli mai stricte la Târgul de Toamnă din Călărași. Liviu Oltenacu îi avertizează pe comercianți: «Vom fi prezenți zi de zi, inclusiv seara»

Comercianții interesați să participe la Târgul de Toamnă 2026 din municipiul Călărași au fost chemați, joi, 20 august, la o întâlnire organizată înaintea repartizării amplasamentelor. În cadrul discuțiilor, reprezentanții administrației au prezentat regulile care trebuie respectate pe perioada evenimentului, iar noul director al Poliției Locale Călărași, Liviu Oltenacu, a transmis un mesaj ferm celor care își vor desfășura activitatea în bâlci. Întâlnirea a avut loc înaintea procedurii de repartizare a suprafețelor comerciale și a fost susținută de Marian Palazu, directorul Serviciului Piețe și Oboare, împreună cu Liviu Oltenacu, directorul Poliției Locale Călărași. Oltenacu a anunțat că, în acest an, Poliția

The post Reguli mai stricte la Târgul de Toamnă din Călărași. Liviu Oltenacu îi avertizează pe comercianți: «Vom fi prezenți zi de zi, inclusiv seara» appeared first on CălărașiPress.

Știri din Călărași pentru tine

Citeste la sursa