PNL solicită respectarea dreptului la apărare și condamnă noua încercare de sabotare a deciziilor adoptate de Congres
Partidul Național Liberal își exprimă profunda îngrijorare față de modul în care s-a desfășurat procedura în dosarul soluționat de Tribunalul Ilfov, în urma acțiunii introduse de foști membri ai conducerii partidului, precizând că, la zece zile de la pronunțare, avocații PNL nu au primit încă acces la dosar și nu au putut consulta documentele care au stat la baza hotărârii.