PNL a intrat în ședință la o zi după decizia instanței. Ce au stabilit liberalii din tabăra lui Ilie Bolojan
Liberalii s-au reunit, joi, într-o şedinţă informală după decizia Tribunalului Bucureşti referitoare la hotărârile luate la Congresul extraordinar şi anunţă că – opinia generală a fost că deciziile luate la ultimul Congres respectă întru totul spiritul şi litera legii. În perioada următoare, anunţă liberalii, „vor fi analizate soluţiile pentru menţinerea direcţiei PNL pe linia votului covârşitor al membrilor partidului”.
Ziar de anchete si investigatii in exclusivitate din Iasi