O nouă țintă detectată de radare în apropierea Insulei Șerpilor. Două elicoptere spaniole au decolat de la Mihail Kogălniceanu
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării
Naționale a detectat duminică, 8 noiembrie, o nouă țintă aeriană în apropierea
Insulei Șerpilor, în contextul incidentelor din spațiul aerian ucrainean. Două
elicoptere NH-90 ale Forțelor Armate Spaniole au decolat de la Baza 57 Aeriană
Mihail Kogălniceanu pentru monitorizarea situației.
Inițial, radarele au identificat o țintă aeriană la
aproximativ 30 de kilometri est de Insula Șerpilor, în spațiul aerian al
Ucrainei. În urma detectării acesteia, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene
Spaniole, aflate în serviciul de Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 57
Aeriană Mihail Kogălniceanu.
Ulterior, ținta a dispărut de pe radar în zona de la est de
Sulina. Cu toate acestea, sistemul de supraveghere radar a detectat o nouă
țintă aeriană, de această dată la aproximativ 55 de kilometri vest de Insula
Șerpilor.
În urma noii detecții, două elicoptere NH-90 ale Forțelor
Armate Spaniole au decolat de la baza aeriană din județul Constanța.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru instituirea măsurilor
de alertare a populației din estul județului Tulcea. La ora 14:02, autoritățile
au transmis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea locuitorilor din zonă.
Ministerul Apărării Naționale urmează să comunice informații
suplimentare pe măsură ce situația evoluează.