Lucrarea la Stația de Tratare și Pompare Palas, reprogramată
Ca urmare a
unor dificultăți tehnice identificate de echipele operaționale și de mentenanță
ale RAJA S.A. în cadrul verificărilor și operațiunilor pregătitoare necesare
intervențiilor programate la sistemele de pompare și la vanele de legătură
aferente conductei magistrale de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, din
incinta Stației de Pompare Complex Palas, lucrarea programată inițial pentru
data de 19 august 2026 a fost replanificată pentru miercuri, 26 august 2026.
În etapa de
pregătire a intervenției au fost identificate o serie de aspecte tehnice care
au impus reevaluarea condițiilor de execuție și realizarea unor lucrări
pregătitoare suplimentare. Aceste măsuri sunt necesare pentru ca intervenția să
se desfășoare în condiții de maximă siguranță operațională și pentru reducerea
riscului apariției unor disfuncționalități neprevăzute în sistemul de
alimentare cu apă.
Astfel,
miercuri – 26 august 2026, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile timp de
10 ore, în intervalul 08.00 – 18.00, pentru executarea lucrărilor programate.
Vor fi afectați
de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
- Bulevardul Aurel Vlaicu –
tronsonul delimitat de străzile Nicolae Filimon și Baba Novac; - străzile Interioară 3 și
Interioară 4.
În același
interval, apa va fi furnizată cu presiune redusă în cartierele Brătianu,
Topolog, Gară, Far, Abator și KM 4.
În funcție de
topografia rețelei și de consumul înregistrat pe durata intervenției, la
etajele superioare ale imobilelor din aceste zone se poate înregistra lipsa
totală a apei la robinete.
„Ne cerem
scuze pentru disconfortul creat și îi asigurăm pe abonații afectați că echipele
implicate vor depune toate eforturile pentru finalizarea intervențiilor și
reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp posibil. Recomandăm
utilizatorilor din zonele vizate să își asigure rezerva minimă de apă necesară
pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii. Totodată, atragem atenția
că, după reluarea furnizării, ca urmare a manevrelor de golire și umplere a
sistemului public de alimentare cu apă, pot apărea temporar modificări ale
aspectului apei, precum turbiditate sau culoare. În această situație,
recomandăm evitarea consumului apei în scop potabil până la limpezirea
completă. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne cerem scuze pentru disconfortul
creat”, transmite RAJA.