Consiliul Local Suceava urmează să aprobe modernizarea unei ramificații a străzii Cuza Vodă, din cartierul Tinereții
Porțiunea propusă spre modernizare începe de la intersecția cu strada principală Cuza Vodă (DN29), la aproximativ 100 de metri înaintea benzinăriei OMV în sensul de mers spre Botoșani, și continuă spre nord-est, către cimitirul Dealul Mănăstirii. Segmentul are o lungime de circa 305 metri, cu lățimea platformei variabilă între 5 și 8 metri. Proiectul prevede realizarea unui sistem rutier carosabil suplu, cu îmbrăcăminte asfaltică, astfel încât strada să devină de categoria a IV-a, de deservire locală. Partea carosabilă va avea 6 metri lățime, cu două benzi de circulație, încadrată parțial de borduri.
The post Consiliul Local Suceava urmează să aprobe modernizarea unei ramificații a străzii Cuza Vodă, din cartierul Tinereții appeared first on NewsBucovina.