Comuna Gemenele. Începuturi
• pe 9 iunie, la căminul cultural din comuna Gemenele, jurnalistul și omul de cultură Viorel Burlacu a lansat monografia localității, a cărei prefață este semnată de scriitorul și criticul literar Viorel Coman • autorul cărții a fost întâmpinat de primarul Petrică Calu, purtând eșarfa tricoloră, de cadrele didactice și de preotul din localitate, iar evenimentul s-a transformat într-o adevărată sărbătoare a comunei • „Cartea reprezintă darul meu de suflet pentru oamenii aceia cu fața arsă de soarele Bărăganului și mâinile crăpate de răscolirea pământului, în fața cărora mă înclin!”, precizează autorul monografiei• printre întemeietori sunt pomeniți părintele Dumitru Daniilescu și fiul său, învățătorul Nicolae Daniilescu, despre care se afirmă că sunt strămoșii prof. Iulian și Gabriel Daniilescu, de la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”
Articolul Comuna Gemenele. Începuturi apare prima dată în Obiectiv Vocea Brăilei.