CCR, acuzată că a încălcat Constituția chiar de către CCR. Și-a depășit atribuțiile, autosesizându-se în legătură cu publicarea declarațiilor de interese financiare

Distribuie: FacebookXWhatsApp

CCR, acuzată că a încălcat Constituția chiar de către CCR. Și-a depășit atribuțiile, autosesizându-se în legătură cu publicarea declarațiilor de interese financiare

Într-un document fără precedent, trei judecători ai Curții Constituționale îi acuză pe alți cinci că au încălcat prevederile Constituției, care interzic CCR să se autosesizeze, atunci când au soluționat una dintre obiecțiile de neconstituționalitate ridicate de parlamentarii USR și PNL, dar și de președintele României, în ceea ce privește noua lege a integrității.
Jurnalul

Citeste la sursa