Casa LOGS, locul unde refugiații își reconstruiesc viața la Timișoara. Povești din spatele cifrelor – Tion
Au fugit din calea războiului și au lăsat în urmă case, locuri de muncă, prieteni și, uneori, întreaga viață pe care au construit-o. La Timișoara au găsit însă oameni dispuși să-i ajute să o ia de la capăt. Refugiați din Ucraina, Siria și Palestina trec pragul Casei LOGS, unde primesc nu doar sprijin material, ci și consiliere. În spatele cifrelor și statisticilor despre refugiați se află povești de viață impresionante: de la o arhitectă din Kiev care a devenit mediator intercultural, până la un fost profesor de istorie din Odessa, ajuns la 84 de ani să descopere o nouă pasiune – pictura.