Călin, șeful de promoție cu notițe devenite legendă. Povestea tânărului de 10 pe linie, la Medicină. „N-a fost o presiune”
Săptămână cu emoții la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Peste de absolvenți de medicină și-au luat rămas bun de la profesori, după șase ani. Studiul nu s-a încheiat, însă, pentru că în toamnă vor da rezidențiatul. Printre ei se numără și Călin, un student de nota 10 pe linie, ale cărui notițe au devenit, în timp, sursă de inspirație pentru mii de elevi. „N-a fost o presiune”, spune mama tânărului. Călin este șef de promoție la UMF Iași. Tot parcursul lui educațional, încă din copilărie, a însemnat numai note de 10. Spune că și-a dezvoltat propria tehnică de
Stiri Prahova, Stiri Ploiesti, Tu alegi