Au început lucrările de reabilitare a mini-parcului de pe strada Crizantemelor din Năvodari
Au fost demarate lucrările de reabilitare a mini-parcului de pe strada Crizantemelor din Năvodari, anunță administrația locală. De asemenea, vor fi refăcute și trotuarele și amenajate spațiile verzi din zonă.
„Intervențiile includ înlocuirea pavajului, reconfigurarea zonei de parc și amenajarea unui spațiu verde cu sistem de irigații. Ne dorim ca acest loc să devină mai îngrijit, mai sigur și mai plăcut pentru locuitorii din cartier„, a precizat primarul Florin Chelaru.
Pe perioada lucrărilor, circulația rutieră pe strada Crizantemelor va fi restricționată temporar.
Știri din Constanța. Rapid, clar, direct.