Au fost ridicate toate vagoanele deraiate în apropierea stației CF Palas. Urmează evaluarea pagubelor
Sucursala Regională de Căi Ferate (SRCF) Constanța a anunțat că a finalizat operațiunea de ridicare a celor patru vagoane deraiate în apropierea stației CF Palas, în urma incidentului produs pe 16 iulie 2026.
Vagoanele făceau parte dintr-un tren de marfă care se deplasa din Grupa Tranzit către Grupa B Palas. După trecerea de podul feroviar, la capătul X al stației, al șaselea vagon din garnitură a deraiat, antrenând alte trei vagoane, dintre care unul s-a răsturnat.
Potrivit SRCF Constanța, intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, echipele acționând pentru ridicarea și degajarea vagoanelor afectate, cu prioritate pentru siguranța circulației feroviare și protejarea personalului implicat.
În perioada următoare, reprezentanții SRCF Constanța vor evalua pagubele produse în urma incidentului și vor continua lucrările necesare pentru refacerea porțiunii de cale ferată afectate.