Administrația Chiriac. Parteneriat pentru «Via Dobrogeana»

Distribuie: FacebookXWhatsApp

Administrația Chiriac. Parteneriat pentru «Via Dobrogeana»

* este vorba despre un proiect turistic cu mare potențial care își propune să promoveze frumusețile Dobrogei, inițiat de Asociația ”Via Dobrogeana”, ce ia în calcul și județul Brăila * dacă la finele anului trecut se vorbea despre traseu la nivel de intenție, joi, 23 iulie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Brăila s-a făcut un pas administrativ care contribuie la conturarea demersului * consilierii au aprobat un acord de parteneriat cu această asociație, care vizează promovarea proiectului dar și includerea unor zone din județul Brăila în viitorul traseu turistic pedestru în zona Dobrogea * circuitul își propune să plece din Galați, să treacă prin Brăila, să traverseze Podul peste Dunăre și mai departe să străbată Munții Măcin, zone pitorești din Deltă, să ajungă în Constanța și în final, în Târgu de Floci, orașul dispărut unde s-a născut Mihai Viteazul

Articolul Administrația Chiriac. Parteneriat pentru «Via Dobrogeana» apare prima dată în Obiectiv Vocea Brăilei.

Noi îți deschidem ochii

Citeste la sursa