Nicio imagine

Capitala Indiei, acoperită de ceață toxică. Locuitorii sunt îndemnați să nu iasă afară

noiembrie 12, 2026 PortalNews 0
New Delhi, capitala Indiei a continuat să fie învăluită joi într-un nor dens și toxic, calitatea aerului fiind de peste o săptămână neîntreruptă „foarte slabă”, o criză de mediu care sufocă orașul încă de la 2 noiembrie, transmite agenția de presă EFE, citată de Agerpres. La ultima actualizare oficială, făcută miercuri la ora locală 10:05 …
Nicio imagine

Propunerea făcută de SUA lui Vladimir Putin privind Europa

noiembrie 12, 2026 PortalNews 0
Statele Unite au solicitat Rusiei să elaboreze un nou acord de securitate cu Europa, au declarat două surse informate privind propunerea pentru Axios, citat de The Moscow Times. Acest acord a reprezentat un punct-cheie în cadrul negocierilor de pace privind războiul din Ucraina de la Abu Dhabi din ultimele două zile, au precizat surse. Reprezentanții …
Nicio imagine

Luca Niculescu: Pregătim un proiect pentru următorii 20 de ani ai României în UE. Tinerii, în centrul acestuia

noiembrie 12, 2026 PortalNews 0
Guvernul vrea să lanseze un program național prin care tinerii care nu urmează cursuri și nu au un loc de muncă să fie sprijiniți să revină în educație, să învețe o meserie și să se angajeze. Inițiativa face parte dintr-un proiect mai amplu, pregătit pentru următorii 20 de ani ai României în Uniunea Europeană, în care tinerii ar urma să ocupe un loc central, a anunțat premierul Luca Niculescu.
Nicio imagine

Guvernul a pus în transparență decizională Strategia Națională pentru combaterea extremismului. Profesorii, psihologii și paznicii din școli vor fi instruiți să recunoască semnele radicalizării

noiembrie 12, 2026 PortalNews 0
Guvernul României a lansat joi dimineața, în consultare publică proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Strategiei Naționale pentru prevenirea și combaterea extremismului violent care stabilește măsuri pentru a contracara radicalizarea în școli, pe fondul valului de violențe.
Nicio imagine

Mesajul premierului Luca Niculescu la Forumul Finanțe Digitale: România are nevoie de investiții și piețe de capital mai atractive

noiembrie 12, 2026 PortalNews 0
Prim-ministrul Luca Niculescu a participat, joi, la Forumul Finanțe Digitale în Europa Centrală și de Est, organizat la București, unde a vorbit despre rolul digitalizării în dezvoltarea economiei, modernizarea serviciilor financiare și atragerea investițiilor. Șeful Executivului a subliniat că tehnologia trebuie să devină un motor al competitivității economiei românești și a pledat pentru reguli clare, transparență și protecția consumatorilor.
Nicio imagine

Secţia ATI pentru nou-născuţi de la Marie Curie se mărește cu 20 de paturi, anunță Alexandru Rogobete

noiembrie 12, 2026 PortalNews 0
Secţia de terapie intensivă pentru nou-născuţi de la Spitalul pentru copii „Marie Curie” din Bucureşti, care este cea mai modernă din ţară, îşi va extinde capacitatea cu 20 de paturi, a anunţat, joi, Alexandru Rogobete. Operaţionalizarea acestora va fi realizată etapizat, în funcţie de personalul medical disponibil, a precizat ministrul Sănătăţii.
Nicio imagine

Unde trăiesc oamenii cel mai mult? Țara care conduce clasamentul mondial al longevității în 2026. Situație dramatică în România

noiembrie 12, 2026 PortalNews 0
Speranța de viață la nivel mondial este de 73,8 ani în 2026, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite (ONU). Clasamentul evidențiază discrepanțe majore între regiunile lumii în ceea ce privește sănătatea populației și accesul la servicii medicale. În același timp, datele arată un progres semnificativ față de 1950, când speranța medie de viață la nivel global era de 46,4 ani.
Nicio imagine

Guvernul a pus în transparență decizională Strategia Națională pentru combaterea extremismului. Profesorii, psihologii și paznicii din școli vor fi instruiți să recunoască semnele radicalizării

noiembrie 12, 2026 PortalNews 0
Guvernul României a lansat joi dimineața, în consultare publică proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Strategiei Naționale pentru prevenirea și combaterea extremismului violent care stabilește măsuri pentru a contracara radicalizarea în școli, pe fondul valului de violențe.
Nicio imagine

Constantin Toma: Prin reorganizarea teritorială, PSD vrea să mai stingă din imaginea proastă. Asta o poţi face doar cu o mare reformă

noiembrie 12, 2026 PortalNews 0
Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat că nu trebuie să existe interese personale sau de partid în legătură cu reforma administrativ-teritorială a României şi că, prin reorganizarea comunelor şi oraşelor, Partidul Social Democrat (PSD) încearcă „să mai stingă din imaginea proastă din ultimul timp”.