UE vrea autonomie în materie de securitate: de ce rămâne un spectator pe scena marilor decizii. Ce a arătat cu adevărat summitul G7

iunie 26, 2026 PortalNews 0
Summitul G7 de la Evian, desfășurat în perioada 15-17 iunie, este revelator nu atât pentru ceea ce s-a convenit, cât pentru ceea ce a scos la iveală cu privire la situația actuală dintre europeni și relația acestora cu SUA. În ciuda întregii coregrafii și a demonstrațiilor de unitate, summitul a fost, în mare parte, o punere în scenă. A fost o încercare de a ascunde ceea ce devine din ce în ce mai evident: multe dintre cele mai importante probleme internaționale sunt acum decise fără UE. Bruxellesul este acum, în cel mai bun caz, un spectator informat, se arată într-o analiză publicată de The Conversation.

Argumentele unui ministru USR pentru o rotativă PNL-USR-UDMR și apoi PSD, într-un mesaj către social-democrați: „Dacă tot invocați stabilitatea”

iunie 26, 2026 PortalNews 0
Radu Miruță, ministrul interimar al Apărării, susține că „graba PSD de a reveni cât mai repede la controlul instituțiilor statului” este singura explicație pentru dorința social-democraților de a le fi încredințat lor mandatul de formare a noului Guvern. Într-o postare vineri seară pe Facebook, Miruță a pledat pentru o rotativă la guvernare care să înceapă …

Trump acuză Iranul că a încălcat armistițiul cu un atac asupra unei nave în strâmtoarea Ormuz: „O încălcare nechibzuită”

iunie 26, 2026 PortalNews 0
Președintele american Donald Trump a acuzat vineri Iranul că a lansat un atac cu dronă asupra unei nave comerciale în strâmtoarea Ormuz, pe care l-a catalogat drept o „încălcare nechibzuită” a acordului de încetare a focului încheiat cu Statele Unite, notează The Guardian. Potrivit lui Trump, o dronă a avariat puntea superioară a navei, însă …

Ilie Bolojan, replică după acuzațiile lui Nicușor Dan: „PNL nu blochează. PNL rămâne consecvent”

iunie 26, 2026 PortalNews 0
 „Nu vrem să fie dată țara pe mâna oricui și în orice condiții, cu voturile noastre. Asta deranjează”, a declarat Bolojan vineri seară, în condițiile în care președintele Nicușor Dan reclamase că s-a „revenit la blocajul politic” după ce „PNL și-a schimbat poziția” față de posibilitatea de a susține un guvern minoritar PSD. Bolojan susține …

Bilanțul cutremurelor din Venezuela a ajuns la 920 de morți. Zeci de mii de oameni sunt încă dați dispăruți

iunie 26, 2026 PortalNews 0
Numărul oficial al morților în urma celor două cutremure care au devastat părți din Caracas și zonele înconjurătoare a crescut la 920, a declarat vineri parlamentarul Jorge Rodriguez, președintele Adunării Naționale din Venezuela, transmite Reuters, conform Agerpres. Guvernul a estimat că sute de persoane sunt încă prinse și dispărute la aproape două zile după ce …

Rusia cere excluderea României de la organizarea competițiilor sportive internaționale: „Să fie o lecție pentru micii săi conducători”

iunie 26, 2026 PortalNews 0
Ministrul rus al Sportului și președintele Comitetului Olimpic Rus, Mikhail Degtyarev, a anunțat vineri că Rusia va face demersuri pentru a retrage României dreptul de a organiza competiții sportive internaționale, după scandalul izbucnit la Cluj-Napoca în jurul Cupei Mondiale Challenge de Gimnastică Ritmică. Reacția Moscovei vine după ce primarul Emil Boc a declarat că nu va permite afișarea drapelului și intonarea imnului Rusiei la competiția găzduită de BTarena.

Acord-surpriză la Washington. Israelul, Libanul și SUA anunță un pas neașteptat către pace

iunie 26, 2026 PortalNews 0
sraelul, Libanul şi Statele Unite au semnat vineri la Washington un acord-cadru, fără a dezvălui detaliile acestuia, dar cu obiectivul declarat de a deschide calea către o pace şi o securitate durabile, a anunţat secretarul de stat american Marco Rubio, după mai multe zile de discuţii menite să conducă la încetarea luptelor dintre Israel şi militanţii Hezbollah susţinuţi de Iran, transmite AFP, citată de Agerpres.