Nicio imagine

LANSARE PROIECT «Sprijin pentru o viață mai bună!»

noiembrie 9, 2026 PortalNews 0

Comuna Colonești, în parteneriat cu Filiala Bacău a Societății Naționale de Cruce Roșie din România, implementează, în perioada 1 septembrie 2026 – 31 octombrie 2029, proiectul „Sprijin pentru o viață mai bună!”, cod SMIS 351248. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European Plus (FSE+), în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, […]

Publicat în Desteptarea.ro.

Nicio imagine

Aeroportul Bacău, după deschiderea insolvenței DAN AIR la cererea companiei: Zborurile pot fi reluate, cu plata serviciilor curente

noiembrie 9, 2026 PortalNews 0

Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău a transmis noi clarificări privind situația companiei DAN AIR, după ce Tribunalul București a dispus, pe 6 noiembrie, deschiderea procedurii generale a insolvenței operatorului aerian, la solicitarea acestuia. Conducerea aeroportului precizează că datoriile acumulate de companie înainte de intrarea în insolvență vor fi recuperate în cadrul procedurii de reorganizare, în […]

The post Aeroportul Bacău, după deschiderea insolvenței DAN AIR la cererea companiei: Zborurile pot fi reluate, cu plata serviciilor curente appeared first on Bacau.NET.

Nicio imagine

Incendiu într-un apartament de pe strada 22 Decembrie din Bacău. Proprietara a suferit un atac de panică

noiembrie 9, 2026 PortalNews 0

În perioada 6-9 noiembrie a.c, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al județului Bacău au gestionat 72 de intervenții și misiuni. Din totalul acestora, 53 au fost misiuni de acordare a primului ajutor medical, trei au fost pentru stingerea incendiilor, iar într-un caz pompierii au intervenit pentru descarcerare. De […]

The post Incendiu într-un apartament de pe strada 22 Decembrie din Bacău. Proprietara a suferit un atac de panică appeared first on Bacau.NET.

Nicio imagine

CSM Bacău, cinci medalii și locul 2 pe echipe

noiembrie 9, 2026 PortalNews 0

O nouă demonstrație de forță din partea secției de lupte a CSM Bacău. De data aceasta cu ocazia Campionatului Național de Seniori Under 23 derulat sâmbătă, 7 noiembrie, la Onești. Pe malurile Trotușului, „CSMeii” pregătiți de Eusebiu Diaconu, Sorin Tașcă și Irinel Botez și-au trecut în cont cinci medalii la greco-romane, dintre care două de […]

Publicat în Desteptarea.ro.

Nicio imagine

Monumentul Eroilor din Valea Seacă a fost sfințit de hramul bisericii. Povestea unui nume înscris în piatră

noiembrie 9, 2026 PortalNews 0

Comuna băcăuană Valea Seacă i-a comemorat duminică, 8 noiembrie, pe localnicii căzuți în cele două războaie mondiale. Monumentul ridicat în memoria lor a fost sfințit de episcopul-vicar Teofil Trotușanul, cu prilejul hramului Bisericii din Centru. La ceremonie a participat și președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, care a vorbit despre unul dintre eroii comunei, Dumitru […]

Publicat în Desteptarea.ro.

Nicio imagine

Centrul Balnear din Târgu Ocna a fost predat Institutului Național de Recuperare. Ce lucrări sunt anunțate înainte de deschidere

noiembrie 9, 2026 PortalNews 0

Centrul Balnear din Parcul Măgura a fost predat Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie (INRMFB), a anunțat primarul orașului Târgu Ocna, Cristian-Aurelian Ciubotaru. Potrivit edilului, clădirea va fi reabilitată, piscina va fi refăcută, iar cabinetele vor fi dotate pentru tratamente de recuperare în regim ambulatoriu. Actele de transfer au fost semnate vineri, iar […]

Publicat în Desteptarea.ro.

Nicio imagine

Vouchere de până la 39.900 de lei pentru persoanele cu dizabilități. Cum se acordă sprijinul prin TECH-ASSIST

noiembrie 9, 2026 PortalNews 0

Copiii și adulții cu dizabilități pot primi, prin programul TECH-ASSIST, vouchere electronice pentru scaune rulante, aparate auditive, echipamente Braille sau alte dispozitive care îi ajută în viața de zi cu zi. Valoarea maximă a unui voucher este de 39.900 de lei, cu TVA inclus. Îndeplinirea condițiilor de înscriere permite intrarea în selecție, iar acordarea sprijinului […]

Publicat în Desteptarea.ro.

Nicio imagine

Numărul dosarelor de insolvență a crescut cu 58% în județul Bacău. Una dintre cele mai mari creșteri din țară

noiembrie 9, 2026 PortalNews 0

Județul Bacău se numără printre zonele din România cu cele mai mari creșteri ale numărului dosarelor de insolvență. Potrivit unei analize realizate de platforma RisCo, în octombrie 2026, numărul acestora a fost cu 58% mai mare față de aceeași lună a anului trecut. La nivel național, au fost deschise 935 de dosare de insolvență, cu […]

The post Numărul dosarelor de insolvență a crescut cu 58% în județul Bacău. Una dintre cele mai mari creșteri din țară appeared first on Bacau.NET.

Nicio imagine

Taxele și impozitele propuse pentru 2027 în municipiul Bacău: ce rămâne la fel și ce se schimbă

noiembrie 9, 2026 PortalNews 0

Primăria Bacău propune menținerea nivelurilor de impozitare pentru clădiri și terenuri în anul 2027, eliminarea cotei adiționale de 50% aplicate impozitului auto și acordarea unei bonificații de 10% pentru plata integrală anticipată. Separat, administrația locală pregătește schimbarea modului de calcul al taxei de salubrizare, prin trecerea de la taxarea pe locuință la taxarea pe persoană. […]

The post Taxele și impozitele propuse pentru 2027 în municipiul Bacău: ce rămâne la fel și ce se schimbă appeared first on Bacau.NET.

Nicio imagine

Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările pe lotul Săucești – Trifești se apropie de 80%. Tronsonul Bacău – Mircești ar putea fi deschis până la finalul anului

noiembrie 9, 2026 PortalNews 0

Lucrările la primul lot al Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani, cuprins între Săucești și Trifești, continuă într-un ritm susținut. Constructorul UMB desfășoară în această perioadă lucrări de asfaltare în apropierea nodului rutier Roman Sud, potrivit imaginilor prezentate de Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași. Stadiul fizic al lucrărilor pe acest tronson, cu o […]

The post Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările pe lotul Săucești – Trifești se apropie de 80%. Tronsonul Bacău – Mircești ar putea fi deschis până la finalul anului appeared first on Bacau.NET.