VIDEO / Comunele de la munte, sub asediul urșilor. Pe ministra Mediului o doare în cot
Între timp am aflat că România a avut un proiect european consistent pentru ursul brun, prin POIM / SMIS 136899, de aproximativ 53,6 milioane lei, adică în jur de 11 milioane de euro, exact pentru conservarea ursului brun și prevenirea conflictelor om–urs.
În acel proiect apar menționate măsuri non-letale foarte concrete: 1140 de garduri electrice, 150 de camere foto/video de monitorizare, colectare ADN pentru estimarea populației, instruirea personalului, cuști de transport, truse de tranchilizare și chiar un complex național de reabilitare.
Atunci întrebarea devine și mai serioasă:
Unde sunt aceste garduri electrice?
Unde sunt camerele?
Câte au ajuns în județul Buzău?
Câte în zone precum Chiojdu, Gura Teghii, Bisoca, Blăjani sau alte localități afectate?
Cine le întreține?
Există procese-verbale de recepție?
Există rapoarte publice care arată că aceste măsuri au redus conflictele om–urs?
Au fost cerute de primării?
Au fost refuzate?
Au fost instalate, dar nu funcționează?
Sau pur și simplu oamenii din teren nu au beneficiat de ele?
Nu spun că banii au fost folosiți greșit. Spun că, înainte să transformăm împușcarea în prima soluție, avem obligația să întrebăm ce s-a făcut cu banii publici și europeni alocați tocmai pentru prevenție.
Dacă România a primit bani pentru garduri, camere, monitorizare, tranchilizare, intervenții non-letale și educație publică, atunci populația are dreptul să știe unde sunt rezultatele.
Pentru că prevenția nu poate rămâne doar într-un proiect, într-un raport sau într-un tabel. Prevenția trebuie să se vadă în teren, acolo unde oamenii trăiesc cu frica la poartă și unde urșii ajung să plătească finalul unei administrații care nu și-a făcut treaba la timp.