Motociclist rănit într-un accident produs între Lumina și Ovidiu

Distribuie: FacebookXWhatsApp

Motociclist rănit într-un accident produs între Lumina și Ovidiu

Un motociclist în vârstă de 56 de ani a fost rănit,
duminică, 30 august, într-un accident produs pe DN2A, între localitățile Lumina
și Ovidiu.

Polițiștii Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați
prin 112, în jurul orei 11:30. Din primele cercetări, accidentul s-ar fi produs
între un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani și motocicleta victimei.

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de
Ambulanță Județean Constanța. Motociclistul, care era conștient și prezenta un
traumatism la un membru inferior, a fost transportat la spital.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest,
rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru
vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea
împrejurărilor exacte ale accidentului.

 

Știri din Constanța. Rapid, clar, direct.

Citeste la sursa