Consultare publică privind prima versiune a Programului Interreg VI-A România-Bulgaria 2021-2027 (Romania Bulgaria CBC Programme)

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Interreg VI-A România-Bulgaria, a demarat, încă din anul 2019, procesul de programare pentru viitorul program de cooperare transfrontalieră, aferent perioadei de programare 2021-2027. Obiectivele specifice care vor fi finanțate prin viitorul program au fost aprobate de Grupul Comun de Lucru pentru Programare și Planificare Strategică pentru viitorul Program Interreg VI-A România-Bulgaria, în cadrul celei de-a doua întâlniri, care a avut loc pe 16 septembrie 2020: Obiectivul de Politică 3 – O Europă mai conectată şi Obiectivul de Politică 5 – O Europă mai aproape de cetățeni. Decizia Grupului Comun de Lucru (GCL) s-a bazat pe concluziile Analizei Teritoriale a ariei, recomandările Documentului de Poziție emis de Comisia Europeană și respectarea principiului concentrării tematice stabilit conform propunerilor de regulamente. În baza deciziei GCL și a concluziilor analizei teritoriale, a fost elaborată secțiunea privind Strategia programului și descrierea axelor prioritare. Acest document de programare prevede menținerea unei continuități în ceea ce privește aria programului, respectiv 7 județe din România (Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași şi Constanţa) și 8 districte din Bulgaria (Vidin, Vratsa, Montana, Veliko Tarnovo, Pleven, Ruse, Dobrich şi Silistra). Alocările financiare vor fi stabilite în perioada următoare. Documentul de programare (https://bit.ly/2I2P3NQ) va fi completat și definitivat în conformitate cu prevederile incluse în versiunile finale ale Regulamentelor europene aplicabile acestuia. Documentul final va fi aprobat doar ulterior publicării Regulamentelor europene aplicabile acestuia, ceea ce, conform informării Președinției germane a Consiliului UE, va avea loc în prima jumătate a anului 2021 (în timpul Președinției portugheze). Pentru a asigura un proces de programare transparent, realizat într-un cadru partenerial extins, MLPDA a lansat un proces de consultare publică pe marginea primei versiuni a Programului Interreg VI-A România-Bulgaria, inclusiv a analizei teritoriale. Instituțiile și persoanele interesate sunt invitate să transmită observații și propuneri de îmbunătățire a documentului de programare până pe 15 decembrie 2020, pe adresa de e-mail a programului robg@mlpda.ro

 

Author: dlbuterez

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *