Călărași/ 22 de unități de învățământ în scenariul roșu

Inspectoratul Școlar Județean Călărași monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ.
Prin urmare, astăzi, 05 noiembrie, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ, se înregistrează următoarea situație:
– 203 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;
– 78 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
– 22 unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online:
Colegiul Economic Călărași
Liceul Danubius Călărași
Școala Gimnazială nr. 1 Lehliu
Școala Gimnazială nr. 1 Răzvani
Școala Gimnazială nr. 1 Curcani
G.P.N. nr. 1 Curcani
G.P.N. nr. 2 Curcani
Școala Primară nr. 2 Curcani
Colegiul Național „Barbu Știrbei” Călărași
Școala Gimnazială „prof. Lucian Pavel” Oltenița
Liceul Tehnologic „Duiliu Zamfirescu” Dragalina
GPN nr. 2 Constantin Brâncoveanu
Școala Primară nr. 1 Constantin Brâncoveanu
GPP nr. 1 Dragalina
GPN nr. 1 Dragalina
Școala Gimnazială nr. 1 Dragalina
GPN nr. 1 Drajna
Școala Gimnazială nr. 1 Drajna
Colegiul Național „Neagoe Basarab” Oltenița
Școala Gimnazială „Florența Albu” Vîlcelele
GPN nr. 2Floroaica
GPN nr. 1 Vîlcelele
Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.
Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.
Inspectoratul Școlar Județean Călărași va transmite zilnic informările privind situația unităților de învățământ din județ.

Author: dlbuterez

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *