Centrele de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog vor desfăşura şi anul acesta, în grădiniţe, şcoli şi licee, activităţi de prevenire a consumului de droguri

Specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog de la nivel teritorial, vor desfăşura şi anul acesta, în grădiniţe, şcoli şi licee, activităţi de prevenire a consumului de droguri, relansând oferta educațională 2020-2021, prin pachetul deja cunoscut de proiecte de prevenire a consumului de droguri, formare de abilități de viață sănătoasă, alternative de petrecere a timpului liber și parenting.

În contextul actual al pandemiei COV-SARS-2, în care una dintre cele mai afectate categorii sociale o reprezintă copiii și tinerii, considerăm ca fiind necesară implicarea tuturor factorilor decizionali în construirea unui mediu sigur și sănătos pentru dezvoltarea armonioasă a acestora.

Agenția Națională Antidrog, prin specialiștii săi cu experiență în domeniul prevenirii consumului de droguri, va continua derularea, prin intermediul mijloacelor tehnologice agreate, a proiectelor naționale implementate cu succes şi în anii anteriori, adaptându-ne măsurilor de siguranță menite să îi protejeze pe tineri.

Astfel, şi în anul şcolar 2020-2021, Agenţia Naţională Antidrog a pregătit elevilor, cadrelor didactice şi părinţilor, proiecte de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, ce se vor desfășura pe toată perioada cursurilor şi se vor aplica simultan la nivel național, pe toate palierele de învățământ preuniversitar.

ANA va însoți copiii încă de la grădiniță, prin implementarea proiectului ”CUM SĂ CREŞTEM SĂNĂTOŞI”, proiect ce presupune formarea de deprinderi de viaţă sănătoasă în rândul copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară mică (clasa pregătitoare), punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (alimentaţie, igienă, mişcare), a comportamentelor sănătoase (fum de ţigară, alcool şi medicamente fără prescripţie medicală) şi a modalităţilor de rezolvare fără violenţă a conflictelor şi de luare a deciziilor. Proiectul presupune câte 7 întâlniri cu copiii aceleiași clase sau grupe.

Inteligenţa emoţională din viaţa adultă îşi are originea în dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale în perioada preşcolară şi şcolară mică, acestea fiind perioade de dezvoltare fundamentală în plan emoţional, social şi cognitiv. Așadar, vom continua, la ciclul primar de învăţământ, cu ,,ABC-UL EMOŢIILOR”, care este un proiect de formare şi consolidare a abilităţilor emoţionale cu rol de factori de protecţie în prevenirea consumului de droguri, punând accent pe conştientizarea de sine, dezvoltarea comunicării asertive, gestionarea emoţiilor neplăcute, abilitatea de a face faţă presiunii grupului şi de adoptare a deciziilor pentru o dezvoltare sănătoasă.

Elevii de gimnaziu vor face cunoştinţă cu proiectul ,,NECENZURAT”, atestat și evaluat din punctul de vedere al eficienței, la nivel internațional, având două componente – una pentru elevii de 12-14 ani, care cuprinde 12 lecții ce au ca scop dezvoltarea de abilități de viață și integrare socială, iar a doua, componenta pentru părinți, care cuprinde 3 module de coaching pe domeniul echilibrării relației cu copiii.

Abordând aria oferirii de alternative sănătoase pentru petrecerea timpului liber, vom implementa și anul acesta proiectul-concurs „MESAJUL MEU ANTIDROG”, începând cu nivelul gimnazial și continuând cu cel liceal. Acesta este cel mai vechi proiect al Agenției Naționale Antidrog, iar anul acesta va fi lansată cea de-a XVIII-a ediție. Ca element de noutate, specialiştii ANA au adăugat secțiunea free-style, în care elevii pot să își valorifice creativitatea participând la sub-secțiunile: sport, sculptură, quilling, materiale reciclate, vlog, aplicaţii pentru smartphone, muzică, eseu, poezie, naraţiune, lucru manual, acţiuni civice, acţiuni ecologice etc.

FRED GOES NET” este adresat elevilor de 14-19 ani, în scopul neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, dar şi al evitării transformării consumului experimental şi ocazional în consum regulat. Proiectul, implementat încă din anul 2000 în peste 10 țări europene, presupune 8 întâlniri de grup cu elevi care au nevoie de o intervenție indicată.

EU ŞI COPILUL MEU” este un proiect adresat părinţilor ce vizează consolidarea legăturilor afective dintre membrii familiei (părinte-copil, părinte-părinte, copil-copil), dintre aceştia şi şcoală, aplicând sistematic metode fundamentate ştiinţific. Părinții care vor dori să participe la cele 9 întâlniri vor putea beneficia de consiliere în teme precum comunicarea eficientă, identificarea tipului parental, gestionarea conflictelor, abordarea subiectelor precum consumul de droguri și vor putea înțelege mai bine particularitățile și nevoile emoționale ale adolescenților.

De asemenea, ANA va continua sesiunile de formare a cadrelor didactice în sfera prevenirii consumului de droguri, pe tot parcursul anului școlar.

Author: dlbuterez

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *