Inspectoratul Școlar Județean Călărași monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel județean, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din județ.
Prin urmare, ieri, 1 octombrie, în conformitate cu datele transmise de unitățile de învățământ, se înregistra următoarea situație:
– 256 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;
– 36 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție;
– 11 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. Acestea sunt: Liceul Tehnologic nr. 1 Fundulea, inclusiv structura aferentă acesteia – Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Fundulea, Școala Gimnazială nr. 1 Vlad Țepeș, Școala Gimnazială nr. 1 Arțari, Școala Postliceală FEG Călărași, Școala Gimnazială Mircea Nedelciu Fundulea, inclusiv structurile aferente ale acesteia- Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Fundulea, Grădinița cu Program Normal nr. 2 Crângu, Școala Gimnazială nr. 1 Gostilele și Grădinița nr. 3 Gostilele.
Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.