Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat ghidul aferent Măsurii 21 – „Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM‐urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID‐ 19”. Astfel, până la 23 octombrie, fermierii din sectorul zootehnic, bovine, ovine și caprine, precum și cei din sectorul de legume-fructe pot depune cereri de finantare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020. Cererile de sprijin însoțite de documentele generale și specifice pot fi depuse la centrele județene/ lo cale ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București, sau transmise prin fax, poștă și format electronic scanat prin email, cu condiția asumării prin semnătură de către beneficiar pe fiecare pagină a documentului transmis. Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară în funcție de dimensiunea fermei și urmează să fie plătit până la 30 iunie 2021, pe baza cererii de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020. Valoarea sprijinului este de maximum 7.000 de euro per beneficiar, în funcție de dimensiunile și natura exploatației agricole.