Biblioteca Județeană ”Alexandru Odobescu” din Călărași organizează un eveniment cultural, prilejuit de apariția volumului “POURQUOI MOI”? ( tradus din franceză “De ce eu”?) al autorului Alin-Doru Pavel, pseudonim al domnului Stoica Anghel, comisar-șef de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, autor al mai multor lucrări publicate de Editura Universul Juridic, dintre care ”La granița cu lumea interlopă”, ”Migrația ilegală la confluența cu traficul de persoane” etc. ” Pourquoi moi?” continuă în același stil al volumelor publicate anterior, mărturisirea unui om al legii care, pe lângă consemnarea unui lung sir de evenimente pe care le-a trăit recent, oferă o perspectiva nouă asupra vieții, în care informația, intuiția si discernământul pot conduce la evitarea sau la preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite. Începând cu ora 14.00, în data de 14 septembrie 2020, în Sala Perspective a Bibliotecii Județene ”Alexandru Odobescu ” , Călărași, va fi prezent autorul volumului, care va împărtăși din experiențele sale care l-au marcat. Sunt așteptați la eveniment utilizatori ai bibliotecii, profesori, jurnaliști, scriitori și toți cei interesați, în limita locurilor disponibile și cu respectarea măsurilor de prevenire a pandemiei actuale.